Apartament 3 camere, Sisesti
Vă propunem la vânzare un apartament cu 3 camere, situat la etajul 1 al unui imobil cu regim de înălțime S+P+2E, localizat pe Șoseaua Sisești, pe segmentul de arteră cuprins între Kaufland și Strada Jandarmeriei, retras de la drumul principal, cu acces pe un drum privat (barieră cu acces pentru rezidenți).Imobilul a fost finalizat în anul 2010 iar apartamentul care se vinde, mobilat complet și echipat, a fost renovat cu atenție de curând, la standarde de calitate incontestabile. Practic, viitorii proprietari, se pot muta fără alte intervenții necesare, în condițiile în care acceptă nivelul de finisare, dotare și mobilare/echipare.
Trei camere oferă acest apartament, viitorilor săi proprietari, împărțite în două dormitoare, fiecare cu baia sa, un living, cu baie de serviciu, o logie și o terasă, toate acestea însumând o suprafață totală utilă de 105 mp.
Imobilul, cu trei scări în dispunere, numără doar câteva apartamente, dispuse la parter și la cele doar două etaje ale sale, dotate cu locuri de parcare în subsol (un loc de parcare se poate vinde și în dreptul acestui apartament, la prețul de 15.000 euro), la care se adaugă o suprafață generoasă (supraterană) pentru alte locuri de parcare suplimentare, aflată la capătul aleii private pe care se face accesul din Șoseaua Sisești, îndepărtând astfel locuințele rezidenților de zgomotele stradale și asigurând un nivel de intimitate special.
Apartamentul este bine împărțit, luminos și dotat la standarde calitative de excepție, manifestând și avantajul că poate fi tranzacționat și, implicit, ocupat imediat. Setul de documente juridice ale proprietății este complet și ușor de verificat pentru tranzacționarea lină a acestui apartament.
Stau de asemenea, la dispoziția cumpărătorilor potențiali, turul virtual al proprietății, un video de prezentare, precum și posibilitatea de a programa oricând o vizită de prezentare la adresa apartamentului, în cadrul căreia să puteți primi orice informații suplimentare și să vă asigurați că oferta prezentată este una care merită toată atenția, în vederea achiziționării unei locuințe moderne, bine poziționate și dotate la standarde de calitate moderne.
Id intern: P60
Anuntul Apartament 3 camere, Sisesti este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
134.999 EUR
Vanzare apartament 2 camere Gorjului, centrala termica
Se vinde apartament 2 camere – Luminos, modern, gata de mutat! Situat într-o zonă liniștită și b ...
500 EUR
Se inchiriaza apartament 2 camere Lujerului - Politehnica
Ofer spre închiriere un apartament luminos și primitor, perfect pentru o persoană sau un cuplu care c ...
392 EUR
Se inchiriaza apartament cochet, 2 camere tip studio
Apartament modern, aflat la prima închiriere, situat într-un bloc nou, cu loc de parcare inclus. Do ...
300 EUR
Garsoniera mobilata utilata in Pollux Residence, 300 Euro
Oferta Exclusiva. Avem cheile proprietatii. Agentia Daryan Imobiliare Residence va ofera spre inchir ...
219.000 EUR
Apartament la etaj intermediar, cartier Marasti
Koncept Imobiliare va ofera spre vanzare un apartament cu 3 camere semidecomandate, situat in cartier ...
84.900 EUR
Apartament 2 camere zona Brancoveanu - Huedin.
APARTAMENT 2 CAMERE DE VÂNZARE – ZONA BRÂNCOVEANU Oferim spre vânzare un apartament cu 2 camere, situ ...
98.000 EUR
Tomis Nord Primavera Campus, cladire NZEB , 2 camere decoman
P146156 GOFMAN ESTATE va propune la VANZARE : Primavera Campus- cladire NZEB - ( dotata si cu panou ...
300 EUR
Apartament 2 camere de închiriat – Zona Tineretului, Florești!
Vă propun spre închiriere un apartament situat în FLOREȘTI, zona Tineretului, în apropiere de Stadion ...
90.000 EUR
Apartament 2 camere Piata Chibrit ,gata de mutat s030
APARTAMENT 2 CAMERE Grivita S030 Apartamentul pe care-l prezentam in continuare se remarca prin amp ...
500 EUR
Apartament 2 Camere Ikea Pallady VI 173
Oferta Exclusiva. Avem cheile proprietatii. APARTAMENT 2 CAMERE IKEA PALLADY VI 173 Apartamentul pe ...









