Apartament zona 0 bloc interbelic consolidat

147.200 EUR

Nu găsești des astfel de apartamente pe piață: spațiu generos, clădire consolidată și o poziționare excelentă aproape de inima orașului!

Apartamentul de 3 camere este situat într-un bloc interbelic solid, construit în anul 1936, pe strada Iuliu Barasch nr. 12.

Imobilul a fost consolidat cu cadre de beton în anul 2001, iar în prezent nu este încadrat în nicio clasă de risc seismic, oferindu-ți astfel liniștea și siguranța necesare. Proprietatea se află la etajul 1 din 4, ceea ce îi oferă acces ușor și confort zilnic.

Locuința are o suprafață utilă de 98 mp și o suprafață totală de 105 mp, fiind compartimentată eficient, astfel încât să poți adapta fiecare spațiu în funcție de nevoile tale.

Imediat ce pășești în apartament, ești întâmpinat de un hol practic, dotat cu cuier și pantofar, perfect pentru organizarea lucrurilor de zi cu zi. Din acest hol, intri într-o cameră centrală foarte spațioasă, care poate fi amenajată cu ușurință ca living principal și care leagă toate celelalte încăperi.

Pe partea stângă se află bucătăria extinsă, care include și balconul închis, unde este montată și centrala proprie, asigurând confort termic constant. Imediat după bucătărie, se află o baie de serviciu, perfectă pentru oaspeți sau utilizare zilnică.

Zona de noapte cuprinde două dormitoare confortabile. Primul dormitor beneficiază de baie proprie și de o orientare sud-vestică, ceea ce îl face luminos pe tot parcursul zilei. În continuare, regăsim o zonă intermediară, care poate fi folosită fie ca birou, fie ca spațiu de dining, în funcție de stilul de viață al viitorului proprietar. Cel de-al doilea dormitor are vedere laterală, oferind intimitate și liniște.

Un alt avantaj important: apartamentul dispune de două boxe spațioase de depozitare, incluse în prețul de vânzare, ideale pentru a organiza eficient lucrurile pe care nu le folosești zilnic.

Poziționarea este excelentă: la doar 9 minute de mers pe jos poți ajunge în centrul Bucureștiului, cu acces rapid la principalele puncte de interes ale orașului.

Un alt avantaj important al acestei locații este proximitatea față de instituții de învățământ și puncte de interes: imediat lângă apartament se află prestigiosul liceu Laude-Reut, grădiniță, precum și Biserica Sfântul Nicolae, oferind confort pentru familii și acces facil la servicii esențiale.

Am încercat să-ți ofer o imagine cât mai clară, însă toate avantajele acestei proprietăți se simt cu adevărat la fața locului.



Id intern: P7006

Confort: 1
Tip imobil: Bloc de apartamente
Număr Băi: 2
Comision cumpărător: 0%

Publicat prin HomeZZ.ro, vezi anunțul complet aici.
Zona: Centrul Istoric
Număr camere: 3
Suprafață utilă (m²): 98
An finalizare construcție: 1936
Etaj: 1
Compartimentare: Decomandat
Tip imobil: Bloc
Stare proprietate: Bună
Număr niveluri imobil: 4
Mobilat/Utilat: Parțial


Anuntul Apartament zona 0 bloc interbelic consolidat este adaugat de pe LaJumate.ro.