Teren, 462 m²
Terenurile se află la intrare în Tărtășești pe Drumul Poștei & Strada Zambilelor, la 16 km de la ieșirea din București pe DN7, după Chitila. Drumul Național DN7 este ca o autostradă pe 4 benzi, ceea ce face ca traficul rutier să fie foarte lejer, neexistând astfel blocaj în trafic. Acest lucru face ca din Piața Victoriei să se poată ajunge la teren în aproximativ 15-20 minute.Loturile au regimul de teren intravilan pentru construcții. Prin PUZ (Planul Urbanistic Zonal), indicatorul urbanistic care determină regimul maxim de înălțime este P+1(2). Se pot construi astfel locuințe de unul, două sau maxim trei niveluri. Terenul având destinația de construcții locuințe, nu poate fi folosit astfel în alt scop (construcții hale industriale, producție etc), ci doar pentru construcția de locuințe. POT-ul terenurilor (procentul maxim de ocupare) este de 25%. Fiecare lot este delimitat de țăruși.
Rețeaua de curent electric trifazic de joasă tensiune se află la terenuri și este recepționată, conectarea putându-se face prin Autorizția de construire si contract cu SDEE Muntenia Nord, conotrul fiind gratuit. Țeava de gaze este în Drumul Poștei 1 și pusă în funcțiune.
în vecinătatea loturilor, sunt multe construcții noi. La 10 minute se află Carrefour și noul Mall Colosseum, iar lângă terenuri sunt mai multe supermarket-uri. În apropierea loturilor se mai află un teren de sport, poșta, poliția, liceul, primăria, școli, magazine, terase, Mega Image, Hanul Vlăsiei (han, motel, complex sportiv și recreeativ), spital, spălătorie auto, etc. Micorbuzele trec permanent la intervale foarte scurte de 10 minute pe DN7 și ajung imediat în București. Foarte aproape se află și gara, aceasta fiind un mijloc de transport alternativ foarte bun. Trenurile, care sunt modern amenajate, circulă des și regulat, parcurgând în medie aproximativ 20 minute până la Gara de Nord. Ansamblul de loturi este, de asemenea, înconjurat de păduri.
Fiecare lot are propriul cadastru și propria intabulare. La vânzarea loturilor se prezintă un Extras de Autentificare, care atestă faptul că regimul juridic al terenurilor este fără sarcini. De asemenea, se prezintă și un Certificat Fiscal care confirmă faptul că toate taxele și impozitele aferente lotului ce face obiectul tranzacției sunt achitate la zi.
Opțional, vă putem obține autorizația de construcție, contra unui onorariu de 400 €. Folosind pachetul de 400 €, noi facem toate demersurile și vă trimitem autorizația de construcție acasa prin FAN Courier, imediat ce aceasta este emisă. Pachetul nostru include: toate drumurile și demersurile necesare pentru obținerea Certificatului de Urbanism, Avizelor de Mediu, gaze, electrictate sau orice alte avize mai sunt necesare, depunerea documentațiilor complete la fiecare instituție și ridicarea acestora împreună cu autorizația finală de construcție.
Anuntul Teren, 462 m² este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
237.499 EUR
Vila 5cam,parcare,curte,mob-util,mutare imed/15min metrou...
Proprietar, vand(cash/credit) prin agentie(tel: 0720002332 - pentru detalii si vizionari, comision ...
445.000 EUR
Oportunitate pentru duplex
Duplex Construcție Premium la sub 2000€ / mp util (bonus terasa , balcoanele și terenul ),situat în c ...
295.000 EUR
Acasa, nu doar o casa-4 camere, 2 locuri de parcare
Proprietate luminoasă și primitoare, ideală pentru familie, situată într-o zonă liniștită de case. Co ...
161.000 EUR
Duplex de vânzare 5 CAMERE – Cartier Izvor | 161.000 €
Vă propunem spre vânzare un duplex spațios, bine compartimentat, situat într-o zonă liniștită din car ...
295.000 EUR
Acasa, nu doar o casa-4 camere, 2 locuri de parcare
Proprietate luminoasă și primitoare, ideală pentru familie, situată într-o zonă liniștită de case. Co ...
161.000 EUR
Duplex de vânzare 5 CAMERE – Cartier Izvor | 161.000 €
Vă propunem spre vânzare un duplex spațios, bine compartimentat, situat într-o zonă liniștită din car ...
70.000 EUR
Vand casa ce necesita revonare la Zgribesti nr 100 strada Pr
Casă boierească de restaurat cu 1 hectar de teren și pădure, la 15 min de Lugoj Descoperă o comoară ...
2.200 EUR
Spatiu pentru birouri/cabinet medical-Simleu Silvaniei
Se ofera spre inchiriere spatiu comercial de 200 mp ,ideal pentru cabinet medical,stomatologic,psihol ...
2.000 EUR
CASA DE INCHIRIAT | ZONA SPITALULUI | TOATE UTILITATILE | PR
BLITZ va propune o proprietate tip P+1, cu o suprafață utilă de 295 mp, disponibilă spre închiriere. ...
2.000 EUR
CASA DE INCHIRIAT | ZONA SPITALULUI | TOATE UTILITATILE | PR
BLITZ va propune o proprietate tip P+1, cu o suprafață utilă de 295 mp, disponibilă spre închiriere. ...








