Teren intravilan 10613mp Bocșa
Luhea Estate Services vă propune spre vânzare un teren intravilan cu suprafața de 10600 mp și front stradal de 80m în Bocșa, județul Caraș-Severin.Dispune de curent electric, gaz, apă potabilă și canalizare. Toate acestea fiind în vecinătatea terenului, la mai puțin de 25 m.
Prețul este unul imbatabil pentru o astfel de suprafața la oraș, anume: 7,4 EUR mp cu TVA inclus. La acest preț se adaugă și comisionul agenției de 2%.
În vecinătatea acestui teren a funcționat la un moment dat moara din Bocșa. Acesta poate fi, deci, folosit și în astfel de scopuri pentru cei interesați de investiții în produse de panificație.
Oferta este limitată și se pune accent pe criteriul "primul venit, primul servit"!
Totodată, este de menționat și faptul că distanța până la autostradă este de numai 67 km. O distanță relativ mică! Iar distanța până la drumul principal este de numai 450m. Pe lângă asta, accesul se poate face cu utilaje grele întrucât drumul este betonat iar la intrarea pe strada pe care se află imobilul este o benzinărie.Iar, dacă unii dintre voi consideră transportul feroviar ca soluție pentru afacerea sa, trebuie să știți că acest teren se află la 400m de calea ferată!
Anuntul Teren intravilan 10613mp Bocșa este adaugat de pe LaJumate.ro.
Anunturi similare
50 RON
Motoras si carcasa oglinda vw t5 t6 caravelle transporter
Motoras si carcasa oglinda vw t5 t6 caravelle transporter Oglinda stanga ...
107 RON
Boxa dreapta fata Citroen Cactus
Boxa dreapta fata Citroen Cactus. Piesele comercializate sunt originale, provenite din dezmembrari. ...
107 RON
Boxa stanga fata Renault Captur
Boxa stanga fata Renault Captur. Piesele comercializate sunt originale, provenite din dezmembrari. Di ...
250 RON
Casca ciclism Force Corella MTB
Pret negociabil la Casca ciclism Force Corella MTB in stare tehnica si optica foarte buna. A fost pur ...
107 RON
Boxa stanga spate Volkswagen Passat CC
Boxa stanga spate Volkswagen Passat CC. Cod(uri): 3C8035453. Piesele comercializate sunt originale, p ...
107 RON
Boxa dreapta fata Skoda Octavia 3
Boxa dreapta fata Skoda Octavia 3. Piesele comercializate sunt originale, provenite din dezmembrari. ...
107 RON
Boxa dreapta fata Nissan Qashqai 2011
Boxa dreapta fata Nissan Qashqai 2011. Cod(uri): 281567Y300. Piesele comercializate sunt originale, ...
107 RON
Boxa stanga spate Suzuki SX4
Boxa stanga spate Suzuki SX4. Piesele comercializate sunt originale, provenite din dezmembrari. Dispu ...
107 RON
Boxa stanga spate Nissan Qashqai 2012
Boxa stanga spate Nissan Qashqai 2012. Cod(uri): 260268002. Piesele comercializate sunt originale, pr ...
240 RON
Pompa vacum OPEL ASTRA G SI H noua
Livrez Seriozitate, Experienta si Multumire ! Pompa vacum OPEL ASTRA G SI H noua -completa cu iesire ...









