Exper contabil in Chitila, judet Ilfov
•Conduce, întocmește și ține evidența contabilă de la contabilitatea primară până la nivel de bilanț, inclusiv;•Conduce, întocmește și răspunde de desfășurarea în mod eficient a activității financiar-contabile a societății (pentru operațiunile financiar-contabile), în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;
•Determinarea impozitelor și taxelor, întocmirea și depunerea declarațiilor prevăzute de legislația în vigoare;
•Întocmirea situațiilor financiare inclusiv contabilitatea primară;
•Intocmirea lunară a bugetului de venituri și cheltuieli;
•Reprezintă compania și răspunde de coordonarea activităților în relația cu băncile, auditorii și organismele de control;
•Asigură întocmirea documentelor necesare solicitate de bănci pentru asigurarea finanțării, dacă este cazul;
•Întocmește rapoarte financiare diverse, la cererea conducerii companiei;
•Răspunde de stabilirea corectă a documentelor care se întocmesc și de circuitul lor in cadrul companiei;
•Coordonează, organizează, efectuarea inventarierii generale patrimoniului, cel putin o data pe an, sau ori de câte ori se considera necesara efectuarea acesteia, conform legislației;
•Întocmește situațiile financiare anuale și semestriale;
•Procură, asigură, întocmește și ține evidența formularelor cu regim special;
•Determină și urmărește indicatorii de performanță ai societații;
•Colaborează cu conducerea companiei în vederea perfectării strategiei firmei, bugetului de venituri și cheltuieli
•Colaborează cu conducerea companiei în vederea găsirii de soluții financiare optime;
•Ocazional (când lipsește secretara) activități urgente de secretariat și protocol;
LOCAȚIA: CHITILA, JUD. ILFOV
CERINȚE
•Studii superioare de lungă durată – profil economic, specialitatea contabilitate și informatică de gestiune la o facultate de stat, ASE reprezintă un avantaj;
•Membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din Romania (CECCAR), expert contabil;
•Experiență relevantă și competentă în activitatea financiar–contabila - minimum 5 ani activitate;
•Experiență relevantă și competentă în cadrul societățiilor comerciale cu cifră de afaceri mai mare de 1 mil. Euro în activitatea financiar–contabila - minimum 3 ani;
•Experiență relevantă și competentă în gestionarea proiectelor cu finanțare europeană prezintă avantaj;
•Cunoașterea aprofundată a legislației în vigoare privind activitatea financiar-contabilă;
•Capacitate de organizare a departamentului financiar-contabil;
•Capacitate de înțelegere și aplicare în practică a reglementărilor și legislației financiar-contabile și de fiscalitate;
•Abilitatea de a găsi soluții viabile pe problemele financiare și fiscale;
•Capacitate de a prelucra informațiile, de a le interpreta și valorifica prin furnizarea de rapoarte către conducerea companiei;
•Capacitate de asimilare a cunoștințelor noi și de implementare a informațiilor în activitatea zilnică
•Cunoștințe avansate MS Office (Word, Excel, power point
Anuntul Exper contabil in Chitila, judet Ilfov este adaugat de pe Publi24.ro.
Anunturi similare
100 EUR
Vand Teren Valu lui Traian
Vand teren Valul lui Traian partea dreapta spre Murfatlar , str VIEI drum asfaltat care duce spre cra ...
69.900 EUR
Teren 3,700mp intravilan Satu Nou Panciu
Vând teren intravilan cu suprafața de 3.700 mp. Toate utilitățile disponibile Curent electric tri ...
175.000 EUR
Oportunitate , 2000 mp , trafic auto , zona Dedeman Suceava
Teren intravilan cu suprafața de 2.000 mp, deschidere generoasă de 20 ml la stradă asfaltată, ideal p ...
60.000 EUR
Teren Extravilan 33,6 ari, Zona Frumoasa, Scheia.
Blitz imobiliare va propune un teren cu o suprafata de suprafață totală: 3.361 mp, cu deschidere de 1 ...
100 EUR
Teren intravilan JILAVA
Teren construibil, 1150mp, str Morii, Jilava cadastru, utilitati , delimitat clar, ...
65.000 EUR
Teren intravilan, suprafata 1214 mp, zona Moara
Blitz oferă spre vânzare un teren intravilan cu suprafața de 1214 mp, având o deschidere de 26 ml. - ...
2.150.000 EUR
Teren 44,728mp Focsani / Bulevardul Brailei
Teren intravilan – 44.728 mp! Poziție Excelentă pe Bulevardul Brăilei Descriere Generală Acest tere ...
425.000 EUR
Teren intravilan 4800 mp, front 20 ml, Zona Penny - Moara
Teren cu potențial major lângă Penny – Moara | Investiție într-o zonă care crește rapid Sunt zone ca ...
140.000 EUR
Teren intravilan 1663 mp, front 132 ml, Zona Saliste - Sf. I
Teren cu poziție strategică în Săliște – Sf. Ilie | Deschidere rară, potențial mare Unele proprietăț ...
77.000 EUR
Teren intravilan 1.000 mp – Sfântu Ilie, Suceava
Acesta este genul de teren care îți dă spațiu să respiri. Cu 1.000 mp, în Sfântu Ilie, aproape de Suc ...









