Teren în Zona Metropolitană Oradea (Biharia) - 2000 mp.
Vand teren în Zona Metropolitană Oradea (Biharia) aproape de Autostrada A3 Borș-Biharia și de punctul de frontieră Borş II-Nagykereki la graniţa cu Ungaria.PF vând teren plat cu suprafața de 2000 mp. (1000 mp. + 1000 mp.) în Zona Metropolitană Oradea, in comuna Biharia, într-o zonă liniștită și în plină dezvoltare.
Teren cu mare potențial.
O oportunitate de investiție.
O investitie 100% profitabilă!
Terenul este situat intr-o zonă foarte bună, cotat foarte bine din punct de vedere imobiliar. Terenul în momentul de față este extravilan, dar din cauza investiților deja prezente din zonă (drumul expres, Autostrada A3 Borș-Biharia, punct de frontieră Borş II-Nagykerek la graniţa cu Ungaria), precum și din cauza unor investiții noi, anunțate recent de către Consiliul Județean Bihor în următorii ani va deveni automat teren intravilan. (prevăzute pentru programele de investiții actuale și în viitor prin mărirea drumurilor metropolitan, prin Programul Operațional Regional la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR – NV)
Un mare plus al terenului, pe lângă cele menționate mai sus este faptul că deja există locuințe în apropiere cu o panoramă frumoasă. În momentul de față terenul are viță de vie (de soiul Csabagyöngye), pomi fructiferi: nuci, pruni, cireși.
Dispune și de o parcare pietruită, pe care încap două mașini.
Frontul stradal pietruit.
CU POSIBILITATE DE PARCELARE!
Terenul expus la vânzare se vinde și în întregime (2000 mp.), dar cele 2 parcele pot fi achiziționate și separat.
Parcela 1: suprafata terenului este de 1000 mp. Front la 2 strazi. Acces pe teren pe dublu front stradal (una de de 58,49 ml (deschiderea pe drumul din zonă), și una de 21 ml.) Terenul poate fi împărțit încă în două parcele.
Parcela 2: suprafata terenului este de 1000 mp, posibilitate acces pe teren pe un frunt stradal de 21 ml. (deschiderea pe drumul din zonă). Terenul poate fi împărțit încă în două parcele.
Cu toate actele în regulă și la zi !
PREȚ SOLICITAT: 20 euro / mp / ușor negociabil
Telefon: ascuns
Publicat prin HomeZZ.ro, vezi anunțul complet aici.
Anuntul Teren în Zona Metropolitană Oradea (Biharia) - 2000 mp. este adaugat de pe LaJumate.ro.
Anunturi similare
17.500 EUR
Vand parcele de teren Malu Mare
Pun spre vanzare 16 parcele de teren in Comuna Malu Mare a cate 450mp fiecare cu posibilitate de modi ...
30 EUR
Teren de in Valea Doftanei
REL4001143 SVN Romania va ofere spre vanzare un teren in Valea Doftanei, suprafata 2300 mp, situat in ...
22.300 RON
Teren Extravilan Varfu Campului, ID: R2575538
Vanzare prin licitatie publica teren extravilan. Teren extravilan in suprafata de 7200 mp categorie d ...
600.000 EUR
Teren stradal Otopeni DN1
ID intern: 354487 Teren Intravilan, stradal, pretabil investitie, supermarket, constructii dezvoltat ...
57.990 EUR
Teren intravilan de vanzare in Mosnita Veche 632 mp
Teren intravilan pretabil constructii de vanzare in Mosnita Veche. FOXFORT propune teren intravilan ...
30 EUR
Teren intravilan Draganu Arges
Va prezentam spre vanzare teren intravilan bine pozitionat in comuna Draganu Arges , avand suprafata ...
13.500 EUR
Teren Piatra Neamt - Darmanesti
Se vinde un teren intravilan in Piatra Neamt in suprafata de 577 mp pe strada Grigore Ureche. In apro ...
17.900 EUR
Teren Piatra Neamt zona Fermelor
Se vinde un teren intravilan in suprafata de 566 mp in Piatra Neamt pe strada Smaraldului . Terenul a ...
55.000 EUR
Parcele de Teren Malu Mare
Vand parcele de teren la intrarea in comuna Malu Mare, Dolj. Exista utilitati pe teren: -Canaliza ...
310.000 EUR
Teren 7483 mp intravilan Clinceni tarla 33/2
Oferta Exclusiva. Vanzare teren Clinceni 7483 mp destinatie rezidential. Va ofer spre vanzare un te ...