Teren intravilan 800mp in cartier premium,eForest, Crevedia
Terenul se află după Buftea, în nordul localitatii Crevedia, in ansamblul de 300 de loturi eForest.Ansamblul se află la aprox 17km distanță de București, iar accesul se face din DN1A, Șoseaua București – Târgoviște, prin benzi speciale de accelerare/decelerare/stocaj cu mașina personală sau cu mijloace de transport public.
Ansamblul imobiliar de loturi eForest se întinde intre doua paduri, iar asta oferă un peisaj linistit cu vizite suprinzatoare de grupuri de caprioare, si pasari diverse.
Regimul Urbanistic:
Teren intravilan prin PUG (Planul Urbanistic General), cu regimul de înalțime P+2. Fiecare lot este delimitat cu țaruși metalici de către un cadastrist autorizat.
Echipa noastra va poate asista in demersurile necesare pentru obținerea Certificatului de Urbanism, Avizele de Mediu, gaze, electrictate sau orice alte avize mai sunt necesare, depunerea documentațiilor complete la fiecare instituție pentru autorizatia de construire.
La solicitările clienților, am dezvoltat acum și servicii de arhitectură și proiectare completă pentru construcții de locuințe unifamiliale. Astfel, putem concepe împreună cu clienții proiecte de casă de la 0, personalizate după dorințele și nevoile beneficiarului.
Utilitațile:
Terenurile sunt prevazute cu iluminat nocturn de stalpi cu energie solara, facilitam extinderea retelei de electricitate. Se pot construi puțuri cu hidrofor, pânza freatică fiind de la 7 - 8 metri adâncime.
Lucrari de gaze si canalizare au fost anuntate in planul Primariei Crevedia in ziarul local.
Transportul:
Din Piata Victoriei se ajunge in cartierul eforest in aprox 40 min.
Facilitam accesul direct din DN1A prin benzi speciale de accelerare, decelerare si stocaj. Există acces permanent si la transportul public.
Situația juridică:
Terenurile au fost achiziționate prin contract de vânzare-cumpărare și toate loturile au fost dezmembrate conform planului de pe site. Astfel, fiecare lot de teren are propriul cadastru, propria intabulare și propria carte funciară.
Vizionare:
Pentru vizionarea terenurilor sunați cu o zi sau cu câteva ore înainte pentru a stabili o întalnire. Punctul de reper pentru întalnire este Academia Titi Aur - scoala de condus preventiv si defensiv.
Anuntul Teren intravilan 800mp in cartier premium,eForest, Crevedia este adaugat de pe LaJumate.ro.
Anunturi similare
25.000 EUR
Teren superb 5.000 mp
Vând teren intravilan (1010 mp) și extravilan (3973 mp) în suprafață totală de 4.983 mp, la distanță ...
148.500 EUR
Teren Mamaia Sat pe partea cu Canalul 600mp
Vand teren Mamaia Sat, intravilan, pe partea cu Canalul. Lungime 30 si deschidere 20ml. Toate actele ...
615.000 EUR
Teren extravilan - Tulcea - comuna Cernea -
Excelenta prin experienta! Va prezentam un teren pozitionat in extravilanul comunei Cerna, judetul T ...
62.000 EUR
Teren pentru constructie case, 1408 mp Balotesti, zona inel
Oferta Exclusiva. *** Va oferim spre vanzare un teren potrivit pentru constructia de case, format di ...
34.500 EUR
Teren in Poienari Apostoli, 21 E/mp, Avantajos, DN1, 34.500
Oferta comision 0. Oferta Exclusiva. Avem cheile proprietatii. Teren intravilan in comuna Gorgota, J ...
84.000 EUR
RECO . TEREN INTRAVILAN OSORHEI
RECO IMOBILIARE VA OFERA SPRE VANZARE Teren intravilan de vanzare in Osorhei, zona Mini Paradis Su ...
66.999 EUR
RECO . TEREN INTRAVILAN SANTANDREI .
RECO IMOBILIARE VA OFERA SPRE VANZARE #LRD24 .Teren intravilan situat pe strada Arinului din Santand ...
66.700 EUR
RECO . TEREN INTRAVILAN SANTANDREI .
RECO IMOBILIARE VA OFERA SPRE VANZARE #LRD24 Teren intravilan situat pe strada Arinului din Santa ...
42.500 EUR
RECO . TEREN INTRAVILAN SANTANDREI .
RECO IMOBILIARE VA OFERA SPRE VANZARE #LRD24 .Teren intravilan situat pe strada Arinului din Santand ...
42.700 EUR
RECO . TEREN INTRAVILAN SANTANDREI .
RECO IMOBILIARE VA OFERA SPRE VANZARE #LRD24 .Teren intravilan situat pe strada Arinului din Santand ...